ART&CULTURE

Regizorul Radu Muntean refuză nominalizarea filmului său – „Un etaj mai jos” – la Premiile Gopo

Radu Muntean subversiv

Regizorul Radu Muntean refuză nominalizarea filmului său – „Un etaj mai jos” – la Premiile Gopo, spunând că acest demers a fost unul „abuziv”, și solicită organizatorilor retragerea producției din această competiție.

 

„La sfârșitul lunii ianuarie, am primit din partea Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc invitația de a înscrie ultima noastră producție — filmul „Un etaj mai jos”—, în competiția pentru Premiile Gopo. Am răspuns atunci prompt organizatorilor că nu dorim să înscriem filmul și că nu ne interesează să participăm la Gala Premiilor Gopo, începută ca o inițiativă de promovare a noului cinema românesc, dar transformată în ultimii ani într-un eveniment monden, care emulează premiile unor industrii cinematografice puternice, într-o țară care nu are, după părerea noastră, o industrie cinematografică reală și în care filmele pot fi vizionate aproape exclusiv în shopping mall-uri”, declară Radu Muntean, într-un comunicat semnat alături de producătorul Dragoș Vîlcu.

Cei doi consideră că înscrierea la Premiile Gopo ce vor fi acordate la sfârșitul lunii martie este una „abuzivă” și solicită retragerea filmului din competiție.

„Nu am primit atunci niciun răspuns oficial din partea organizatorilor, dar am aflat din presă că filmul a intrat fără voia noastră în vederile juriului de preselecție, fiind nominalizat la mai multe categorii. Considerăm abuzivă înscrierea forțată a filmului ‘Un etaj mai jos’ într-o competiție cu care nu dorim să ne asociem și rugăm organizatorii să retragă numele producției din lista filmelor nominalizate”, se mai precizează în comunicat.

„Un etaj mai jos” are șapte nominalizări la Premiile Gopo, la trofeele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar masculin (Iulian Postelnicu), cea mai bună actriță în rol secundar (Tatiana Iekel), cel mai bun scenariu (Răzvan Rădulescu, Radu Muntean, Alex Baciu), cea mai bună imagine (Tudor Lucaciu) și cel mai bun sunet.

Cea de-a zecea ediție a Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie.

Loading...