Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunțat, la România TV, că pensiile vor creşte din iulie 2018, astfel că pensia minimă va ajunge de la 520 de lei, cât este în prezent, la 640 de lei. Totodată, punctul de pensie se va majora cu 10%, ajungând la valoarea de 1.100 de lei.
„Avem bani de pensii, s-a tot spus ca se termina banii in septembrie, si apoi in octombrie, noiembrie si tot asa. Acum au intrat cu zvonurile pentru anul viitor. Avem buget, nu se pune problema, e o scadere la ministerul Muncii, dar e datorata scaderii deficitului. Anul acesta am avut si l-am redus la 13,5 miliarde, iar pentru anul viitor avem prognozat 7 miliarde de lei deficit…Prin transferul contributiilor vom reduce la jumatate deficitul si urmeaza sa-l eliminam complet dupa aparitia noii legi a pensiilor. Azi a trecut de comisie bugetul asa cum a fost promis de ministerul Muncii. Am avut mai multe amendamente de la USR si PNL. Un amendament al PNL facea sa scada punctul de pensie. Ei insista sa mergem pe vechea lege corectata prin OUG anul asta. Vor sa se mearga doar pe rata inflatiei care e corectata cu 50% din cresterea reala din salariul mediu brut. Ca sa explic, anul trecut punctul de pensie a fost la 81,7 lei dupa ce s-a aplicat legea care se refera la rata inflatiei, pensia a ajuns la 917,5, daca ramaneam pe formula asta in ianuarie 2018 trebuia sa fie punctul de pensie 970 lei. Asta voia PNL”, a declarat Lia Olguta Vasilescu.
In ceea ce priveste cresterea pensiilor, ministrul Muncii a declarat ca oamenii vor avea parte de mariri abia din luna iulie 2018.
„Oamenii iau pensiile marite din iulie. PNL a cerut sa se mearga pe prevederea care se refera la rata inflatiei, daca calculam strict pe asta ar insemna sa o calculam la 970,7 lei, iar noi deja l-am crescut la 1000 de lei, urmeaza sa ajunga la 1100 de lei in iulie ca pensie minima sa creasca de la 520 la 640 de lei dupa ce si anul asta a crescut de la 400 de lei”, a spus ministrul Muncii.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice arată cum se calculează pensia în funcție de punctul de pensie, „Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie”, prevede documentul citat. Practic, creșterea punctului de pensie înseamnă o ușoară creștere a sumei de bani care ajunge în buzunarul pensionarului.
Aceeași lege definește punctajul mediu anual ca fiind „numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării”.