Breaking News

Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

ponta

Deputatul Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată, vineri, în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc.

Primul act emis de Sorin Grindeanu a fost delegarea atribuţiilor Secretarului General al Guvernului către secretarul de stat Alexandru-Mihai Ghigiu, pe motiv că Mihai Busuioc a refuzat contrasemnarea actelor premierului şi nu s-a prezentat vineri la Guvern.

Decizia de înlocuire a fost luată „având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (…), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţiei”, potrivit hotărârii din Monitorul Oficial.

A urmat un nou ordin, prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, fiind, prin acelaşi ordin, numit Victor Ponta, cu Alexandru-Mihai Ghigiu contrasemnând.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a trimis către Administrația Prezidențială propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne și de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Au fost trimise și propunerile de numire, ca interimari, a domnului Augustin Jianu în functia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și a domnului Sorin Grindeanu în funcția de ministru al Afacerilor Interne.

 

Loading...