Uncategorized

Venit minim garantat de 750 de euro, pe viață. Măsura pentru combaterea sărăciei

euro-0

Românii care se mută în Finlanda vor putea primi 750 de euro pe lună, pe viaţă, această țară devenind practic una din cele mai bune țări în care poți să locuiești.

Vestea vine dintr-o țară nordică, Finlanda, care a decis să își ajute cetățenii. Chiar si românii care decit să se mute în Finlanda vor obține o rentă viageră cuprinsă între 550 şi 750 de euro.

Cetățenii vor primi aceşti bani pe viaţă, iar cei care vor să muncească să câştige ceva în plus o vor putea face. Sunt vizate persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 63 de ani.

În program vor fi incluşi în special oameni care primesc deja ajutoare de la stat, spune profesorul Olli Kangas de la Social Security Institution Kela.




Proiectul presupune acordarea, pentru început, o sumă de 550 de euro lunar unui grup de 10.000 de persoane pentru o perioadă de 2 ani de zile, perioadă în care aceștia nu vor avea nici un fel de obligații în ceea ce privește reintegrarea pe piața forței de muncă.

Mai mult dacă vor să lucreze, cei care vor primi acești bani vor putea obține și alte venituri fără a le fi afectată renta pe care o vor primi din partea statului finlandez.

În ţara noastră, deputatul Varujan Pambuccian declară că lucrul pe care noi trebuie să îl evităm acum este ca peste 15 ani să nu avem în România o clasă a oamenilor inutili ca vector social major.

Loading...