SOCIAL

Părinții pot primi câte un tichet lunar de 450 de lei pentru fiecare copil. În ce condiții

tichet cresa

Începând din această lună, valoarea tichetelor de masă, dar și a celor de creșă, a crescut, potrivit unor acte normative publicate de curând în Monitorul Oficial. 

Guvernul a majorat valorile nominale ale tichetelor de masă şi de creşă, acordate din luna mai pînă în noiembrie.

Valoarea nominală maximă a unui tichet de masă a crescut cu nouă bani pînă la 15,18 lei, în timp ce valoarea tichetului de creşă s-a majorat cu 10 lei pînă la 450 lei.

Tichetele de creşă pot fi acordate lunar de angajatori la cererea salariaţilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă. Acestea sunt acordate până la împlinirea vârstei de trei ani de către copii, dacă părinţii nu beneficiază de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau de până la trei ani, pentru copiii cu handicap).

Suma individuală acordată pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani sub forma tichetelor de creşă se asigură integral din costuri de către angajator. Tichetele de creşă se acordă la cerere, unuia dintre părinţi sau, opţional, tutorelui, celui căruia i s-au încredinţat copii spre creştere şi educare ori în plasament familial, pe baza livretului de familie.

Tichetele de creşă pot fi folosite doar pentru a plăti taxele de creşă pentru copiii salariaţilor.

Salariaţii au nevoie de mai multe documente pentru a cere tichetele de creşă.

Astfel, în afară de cererea pentru acordarea tichetelor, mai este nevoie şi de următoarele acte:

  • actul doveditor eliberat de creşă sau, după caz, unitatea educaţională la care este înscris copilul;
  • o declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă;
  • o declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de concediul şi indemnizaţia care se acordă pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi/trei ani;
  • livretul de familie (dacă acesta n-a fost eliberat, cererea trebuie însoţită de copia certificatului de naştere al copilului sau a extrasului de naştere; dacă este prezentat extrasul de naştere, beneficiarul tichetelor trebuie, în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere, să depună copia acestuia la angajator);
  • alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit Regulamentului intern de acordare a tichetelor de creşă şi a tichetelor cadou.

Tichetele de creşă sunt distribuite lunar, iar cei care le folosesc în alte scopuri decât cel stabilit prin lege pot fi amendaţi cu o sumă cuprinsă între 300 şi 1.000 de lei.

Legea spune să valorile nominale ale tichetelor de masă şi de creşă se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, respectiv cu cel al inflaţiei.

Pentru anul 2018, semestru I vizează intervalul cuprins între lunile mai 2018 – noiembrie 2018, iar semestrul II – perioada decembrie 2018 – aprilie 2019, au explicat oficialii Ministerului Muncii pentru ECONOMICA.NET.

Guvernul a anunţat în data de 2 mai proiectele de Ordin prin care stabileşte valorile nominale ale celor două tipuri de tichete, acordate în perioada mai – noiembrie 2018.

Valorea nominală a unui tichet de masă se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, conform alineatului (2) al articolului 3 din Legea nr. 142/1998, au explicat oficialii Ministerului Muncii pentru ECONOMICA.NET.

Sursa: ECONOMICA.NET.

Loading...