vinuri spumante

Vinurile spumante vor susține creșterea consumului mondial de vin până în 2019

Vinurile spumante vor înregistra cel mai ridicat ritm de creștere pe piața mondială a vinului până în anul 2019, alături de vinurile rose și mărcile premium, potrivit organizatorului celui mare târg de vinuri din lume – Vinexpo, informează Bloomberg.

Conform unui studiu publicat săptămâna aceasta de Vinexpo, în timp ce consumul mondial de vin va crește cu 1,4% până în 2019, vinurile spumante, care sunt responsabile pentru 8% din piața totală, vor înregistra un avans de 7,4%. De asemenea, consumul de vin rose, care reprezintă 9% din vinurile liniștite, va crește cu 2,2%, iar vinurile liniștite premium ar urma să crească cu 12%.

Aceste prognoze care vorbesc de relansarea creșterii vin după ce în 2014 consumul mondial de vinuri liniștite a scăzut cu 1,2% până la 2,4 miliarde lăzi (fiecare ladă are nouă sticle de un litru), ca urmare a scăderii consumului în Europa și Asia-Pacific, susține Vinexpo. Încetinirea ritmului de creștere a economiei mondiale, combinat cu legile mai stricte privind consumul de alcool și condusul în multe regiuni precum și campaniile publice privind aspectele de țin de sănătate au contribuit la acest declin.

Champagne-Cave

„Ceea ce am văzut la ultimul sondaj este creșterea globală a vinurilor spumante. În principal vinurile prosecco susțin această categorie. Vinurile rose sunt și ele destul de puternice”, a declarat directorul Vinexpo, Guillaume Deglise.

Potrivit acestuia, cererea din China își revine după o scădere provocată de campania guvernamentală împotriva produselor care pot fi oferite drept mită, iar în prezent consumatorii susțin vânzările mai degrabă decât clienții de tip corporate. „Piața își revine dar într-un fel diferit de situația de dinainte. Consumatorii chinezi sunt consumatorii reali, ceea ce creează multe oportunități pentru exportatori”, a apreciat Guillaume Deglise.

Vinexpo va organiza un târg de vinuri la Hong Kong în luna mai și un altul la Tokyo în luna noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *