bani

Venituri mai mari pentru pensionari! Punctul de pensie se va dubla

Partidul Social Democrat promite, în programul de guvernare, creşterea progresivă a punctului de pensie. Valoarea acestuia va fi aproape dublă, peste patru ani, comparativ cu cea de acum.

În prezent, punctul de pensie este în valoare de 1.000 de lei, după majorarea care a avut loc la 1 Iulie. Potrivit programului de guvernare al PSD,  valoarea acestuia va creşte, progresiv, până la 1.775 de lei, nivel care va fi atins la 1 octombrie 2020.

„Echitatea trebuie să fie și pentru pensionari, alături de salariați și celelalte categorii sociale. De aceea punctul de pensie va crește în următorii 4 ani, astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei, la 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, la 1 aprilie 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, la 1 aprilie 2020 punctul de pensie va fi 1.400 lei și la 1 octombrie 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.



Această creștere a pensiilor îi va avantaja nu doar pe pensionarii de astăzi, ci și pe salariații de astăzi-pensionarii de maine, care vor fi încurajați să lucreze în România știind că la pensie vor avea un fond puternic finanțat, care să le asigure o bătrânețe liniștită”, se precizează în programul de guvernare al PSD.

„La toate acestea trebuie să adăugăm și faptul că astăzi alocarea pentru pensii reprezintă 7,5% din PIB în România, în timp ce în restul Europei media este de 14%”, mai spun social-democrații.

Dincolo de această creştere, etapizată, majoritatea pensionarilor scapă şi de impozitarea pensiilor. Miercuri, Comisia de buget – finanţe a Camerei Deputaţilor a decis scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.

5 Comments

  1. elena

    Impozitul si contributia la sanatate au fost oprite abuziv… trebuie returnate. Mie mi au fost oprite 10 ani aici din pensie si in Italia din stipendio (salar) .

  2. Annamaria

    Ce coincidenta ! Chiar inainte de alegeri cresterea va fi bruscă !
    Cresteri anuale:
    din 1 iulie 2018. – 100 de lei
    din. 1 aprilie 2019. – 165 de lei
    din. 1 aprilie 2020. – 135 de lei
    din. 1 octombrie 2020. – 375 de lei

    Punctul de pensie :
    1 octombrie 2017. – 1000 lei
    1 octombrie 2018. – 1100 lei
    1 octombrie 2019. – 1265 lei
    1 octombrie 2020. – 1775 lei

  3. Hemes Dorina

    Eu cred bunele intentii, in planul de guvernare al PSD-ALDE ,dar nu cred ca va fi lasat de presedentie sa-si duca la bun sfarsit programul. Prea multe acuzatii, procese, si neincredere unii in altii si mai ales lipsa de sustinere al actualului guvern; vad ca nu se doreste altceva decat ridicarea la un standard mai pozitiv al vietii sociale, fie al salariatilor sau pensionarilor. Ce este rau in situatia in care, omul de rand , poate sa-si achite onorabil toate darile la stat , si nu sunt deloc putine, si-i mai ramane ceva si ptr viata de zi cu zi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vegis