bani-lei-pensie-cupon

Românii vor putea beneficia lunar de o pensie minimă de 1.000 de lei

Pensionarii din România vor beneficia în fiecare lună de o pensie minimă în valoare de 1.000 de lei, indiferent de domeniul în care au lucrat.

Pentru a preveni situațiile în care mulți pensionari nu se pot descurca de la o lună la alta, în Parlamentul României s-a depus un act normativ care prevede ca pensiile tuturor românilor să nu fie mai mici de 1.000 de lei, indiferent de domeniul în care au lucrat, conform Libertatea.




Această sumă de bani se va acorda tuturor celor care au stagiul complet de cotizare. Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

„Așa cum este salariul minim pe economie, așa trebuie să fie și pensia minimă pe țară. Nu este posibil ca unii oameni care au muncit o viață să nu își poată plăti costurile vieții. Nu mai vorbim de medicamente sau haine. Trebuie să aibă un venit decent căci de aceea au cotizat o viață”, a declarat senatorul Constantin Popa, inițiatorul acestei propuneri legislative.

Acest proiect va fi votat în curând de parlamentari.

19 Comments

  1. Annamaria

    Poate propune ca punctul de pensie sa fie egal cu salariul minim brut pe economie. Atunci ar fi respectat și principiul contributivitatii.

  2. hanganu

    Cel mai corect ar fi ca punctul de pensie sa fie 45% din salariul mediu brut pe economie.
    In felul acesta se respecta si principiul de contributivitate al fiecarui pensionar.
    Ideea de a se majora pensia la 1000 ro , creaza disfunctionalitati la principiul de contributivitate, fapt pentru care oamenii se vor multumi sa efectueze munci neseminificative ca vezi doamine oricum vor obtine o pensie fie ea si de 1000 lei.
    Nu incurajeaza productivitatea muncii.

    • muris mihai

      Dar mama mea a lucrat 43 de anii in comert si are o pensie de 450 de ron!!! HANGANULE ce productivitate a muncii daca angajatu nu e motivat !! pentru 200 de euro. (..)

  3. Fidealia

    Nu este corect ideea fata de cei care au lucrat 40 de ani si ceva. Au contribuit conform legilor si primesc momentan in jur de 1300 Ron. In cealalta sitatie, au muncit mult mai putin, de accea au pensie mai mica. Sa majoreze punctul de pensie. Cu aceasta masura se va rezolva si pensia minima.

  4. claudia

    sa mai tae la cei care au pensii nesimtite si sa puna la cei cu pensii mici . toti platim cheltueli toti trebuie sa putem trai decent dupa munca de o viata .

    pe cei cu cu pensii mici nu ii scuteste nimeni de taxe si impozite . platesc ca si cei cu pensii mari . asa ca sa se faca o corelare intre pensii .

  5. anica eremia

    ar fi frumos,sa se gindeasca cei din conducere care au pensii mari,nesimtit de mari sa se gindeasca si la cei care au trudit o viata si au platit taxe si tot ce a trebuit ptr statul roman…am muncit 35 de ani in cooperatia mestesugareasca,in 2012 am iesit la pensie anticipata…mi-au facut…292 lei…rusine…ce sa faci cu banii astia mai intii,cind ai acasa si o lepra care din ultimii20 de ani a muncit 3?am luat drumul strainatatii…ingrijesc batrini…e greu,am deja o virsta…nu e drept…nu e corect…stim bine ca guvernantii nostri nostri nu se tin niciodata de promisiuni…doar ne varsam naduful…

  6. tepes

    Deci sa înteleg bine , indiferent de anii lucrati, toata lumea va avea aceeasi pensie….totala nebunie deja erau nedreptati : pensioanara cu pensie de urmas avea pensia aproape cit alta pensionara cu 34 ani de munca, iar acum indiferent -toti la fel -aceeasi bani…..pai nu-i mai bine sa stai pe ajutor social ca la batrînete tot banii aia o sa-i iei si pina atunci de vor majora pensiile….poate …

  7. Tabarac Mihai

    Mai întâi ar trebui aduse toate pensiile la acelați numitor,adică toate pensiile să fie raportate la stagiu complet de cotizare de 30 de ani,nu cum sunt acum pensiile de până în anul 2001 să fie mai mari decât cele de acum datorită faptului că acum se împarte la 35 de ani iar până în martie 2001 la 30 de ani, și după asta să se mărească punctul de pensie și să elimine complet pensiile speciale nesimțite!

  8. Dar pensiile de HIV grad 2 de la 272 de ce nu le cresteti așa măririle si nou la persoane cu handicapați cu hiv ajutorul de la 272 pe grad 2 macar 500 lei pe luna ruaine sa va fie actual guvern iohanis so ciolos demisia demisia ducetiva lasatine ați distrus tara vați făcut pensii speciale

  9. RODICA IOANA

    VAI SI AMAR SI DE A MEA PENSIE. SA SE TAIE DIN PENSIILE DE 7000-10000 RON SA SE PUNA LA CEI CU PENSIE SUB 1000 SI AU SI MUNCIT. SA NU FIE LA FEL CU A ACELOR CE AU PENSIE DE URMAS ( SI LA CEI CE NU AU MUNCIT NICI O ZI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *