Românii din diaspora vor primi bani pentru a deschide o afacere în țară

Românii din diaspora care vor să se întoarcă în țară vor primi un grant de până la 50.000 de euro pentru a-și deschide o afacere, potrivit proiectului de program guvernamental „Diaspora Start-up”.

Persoanele selectate în vederea finanţării planului de afacere vor primi într-o primă fază o subvenţie în valoare de maximum 10.000 de euro, ca primă de relocare. La momentul semnării contractului de ajutor de minimis cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primeşte 75% din ajutorul aprobat, reprezentând prima tranşă de finanţare. A doua tranşă de finanţare va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu 30% din valoarea primei tranşe.

În acord cu prevederile POCU 2014 – 2020, sunt considerate eligibile activităţile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu, prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Apelul este dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepţia regiunii Bucureşti – Ilfov.

„Diaspora Start-up” face parte din Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi.

Ghidul de finanţare al programului „Diaspora Start-Up” va fi lansat în perioada următoare, iar fondurile europene alocate acestuia vor fi utilizate pentru repatrierea prin antreprenoriat a românilor care muncesc în afara graniţelor ţării, a declarat, miercuri, Diana Rusu, consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) – Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni.

„Redefinirea viziunii relaţiei dintre românii din Diaspora şi autorităţi a debutat în februarie, la evenimentul organizat la Administraţia Prezidenţială. Avem, la ora actuală, ‘România competitivă’, strategie în care s-a punctat clar importanţa diasporei pentru autorităţile statului. Un alt proiect-pilot derulat la nivel de Europa Centrală şi de Est este ‘Diaspora Start-Up’, prin care fondurile europene sunt utilizate pentru repatrierea prin antreprenoriat. În România, proiectul este la stadiul de implementare, după o perioadă în care s-a aflat în consultare publică. În curând va fi lansat Ghidul de finanţare”, a menţionat Rusu, într-o conferinţă de presă organizată de iniţiatorii proiectului Repatriot.

Potrivit reprezentantului MAE, diaspora este un subiect extrem de important pentru autorităţi, însă relaţionarea cu românii din afara ţării nu trebuie pusă numai în sarcina Guvernului.

„Legat de parteneriate, pe zona de investitori, vorbim despre capitalul pe care cei din diaspora îl pot aduce în România. Pe parte de know-how, cred că vorbim despre una dintre contribuţiile esenţiale. Conform unui studiu pe care l-am făcut la nivel intern, românii au o atitudine pozitivă faţă de procesul de emigrare, dar avem o atitudine negativă faţă de emigranţi. Nu cred că trebuie să punem numai în sarcina Guvernului relaţionarea cu diaspora”, a spus Diana Rusu.

Sesiunea de consultare publică pentru Programul „Diaspora Start-Up” s-a încheiat în data de 30 septembrie.

Ghidul Programului „Diaspora Start-Up”, cu o finanţare în valoare de 30 de milioane de euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, a fost pus în consultare publică de către MFE şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, la data de 8 septembrie 2016.

Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007 – 2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *