ceai

Ritualul ceaiului în diferite colțuri ale lumii

Ritualul ceaiului înseamnă mai mult decât o simplă ceașcă de ceai. Ceaiul este istoria lumii în sine. Înainte de negoțul cu oțel, ulei, înainte de mașini, arme sau Coca-Cola, a fost ceaiul. În unele țări ceaiul este o băutură foarte apreciată și consumată zilnic. Noi îți prezentăm câteva ritualuri de ceai din întreaga lume.

 

Poate că nici o cultură de pe pământ nu iubește ritualul ceaiului la fel de mult ca japonezii. Lucrurile pe care noi cei din Occident le-am dat uitării sau pur și simplu nu le luăm în considerare, cum ar fi: luna plină, înmugurirea primelor flori de primăvară, schimbarea frunzelor de la verde la auriu. Toate aceste lucruri sunt motiv de sărbătoare pentru japonezi.

Nu este de mirare faptul că ei tratează consumul unei cești de ceai cu formalitate și eleganță. „Ceremonia ceaiului a fost inițial între oamenii de elită, o ceremonie care a furnizat un forum de creare a legăturilor sociale pentru conducătorii antici ai Japoniei. Și chiar și acum, totul este examinat cu atenție: tipul cănii, paleta și sezonul. Dar dincolo de o experiență estetică perfectă, ceremonia ceaiului este ceva mai prețios: un moment de relaxare, atunci când totul încetinește în jurul tău, iar singurul lucru la care te concentrezi este asupra gustului amar al ceaiului verde spumos pe limba ta“, spune Heidi Johannsen Stewart, proprietara unui „atelier de ceai“ din Brooklyn.

ritualul ceaiului japonia

China. Ceaiul reprezintă o afacere serioasă în China, unde aveți mai multe șanse de a fi servit cu ceai decât cu apă. Cu toate acestea, democratizarea băuturii nu a diminuat valoarea sa. „China rămâne cel mai mare producător de ceai de pe pământ. Ofertele sunt variate: diferite regiuni produc ceai negru, oolong, galben, alb, verde sau pu-ehr ( acest ultim tip de ceai este un ceai negru fermentat crescut în provincia Yunnan, în partea de vest a țării și de obicei este vândut sub formă de ceai presat).

Food Drinks Chinese Tea

Africa de Est. „Multe dintre ceaiuri sunt cultivate în Malawi și Kenya și au un parfum bogat, neobișnuit și distinctiv“. Și în Africa s-a introdus ceaiul de după-amiaza la fel ca la britanici.

ceremonie ceai africa

India. Dacă rozul este culoarea semnătură a Indiei, atunci mirosul de Chai este cu siguranță parfumul semnătură. Fiecare bloc din fiecare oraș are propriul Chai wallah, ceai negru. Atent preparat cu lapte, îndulcit cu zahăr sau miere și condimentat cu scorțișoară, ghimbir, anason, fenicul, piper, nucșoară și cuisoare. „În India, ceaiul se fierbe destul de puțin, așa că este foarte bogat și cremos“, spune Heidi Johannsen Stewart, proprietara unui „atelier de ceai“ din Brooklyn. „Când îl fac acasă adaug o felie de ghimbir proaspăt. Prospețimea oferă ceaiului o nuanță suplimentară și sporește căldura și senzualitatea lui“.

ceai traditii india

Maroc. Oricine a fost în Maroc știe că un salut nu este niciodată un salut fără un pahar de ceai de mentă fierbinte, servit dulce sau foarte dulce. „Preparatul se face în mod tradițional de cel mai bătrân bărbat din gospodărie“, spune Stewart. „Ceaiul în sine este o combinație între ceai verde și o mulțime de mentă uscată sau proaspătă cu zahăr după gust. Este servit de la înălțime, stând în picioare, în paharul de pe masă. Este un gest frumos, elaborat, dar de asemenea acest lucru aerisește ceaiul făcându-l mai aromat“.

Moroccan Tea Cups

Rusia. Rușii sunt obișnuiti cu extremele. Iernile lor sunt reci, vodka este puternică și desigur și ceaiurile lor sunt puternice.

russian-tea-glass

Insulele Britanice. Poate că nu britanicii au descoperit ceaiul, dar nimeni (cu excepția chinezilor) nu iubește ceaiul mai mult decât britanicii. Regatul Unit a adus două mari contribuții asupra ceaiului. Primul este, Earl Grey-un amestec de ceai negru care are o notă distinctă de ulei de bergamotă florală. Al doilea, teatime – ceaiul servit în jurul orei 16.00. Două secole mai târziu, aceste contribuții au devenit asociate cu Marea Britanie și cu Regina care, de asemenea, iubeşte ceaiul.

ceai marea britanie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({ google_ad_client: "ca-pub-9087197197606907", enable_page_level_ads: true });