bani-lei-pensie-cupon

Pensiile pentru grupa I și/sau grupa a II-a de muncă s-au recalculat

Recalcularea pensiilor conform Legii nr.192/2015 se aplică pentru acei pensionari care au lucrat în fostele grupe I și /sau a II-a de muncă, dar care nu au beneficiat de măsurile de majorare aplicate anterior (în perioada 2008 – 2011) pentru că la determinarea punctajului mediu anual al acestor pensionari numărul total de puncte realizate s-a împărțit la un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general, prevăzut de legea cadru;

II.      Fiind lege de completare a Legii nr.263/2010 (legea cadru în materia pensiilor publice), Legea nr.192/2015 face trimitere la stagiile complete de cotizare prevăzute de legea cadru pentru fiecare situație în parte (stagii mai mari decât cele utilizate la data stabilirii inițiale a pensiilor);

III.    Hotărârea de Guvern nr.291/2017 nu adaugă la lege, ci vine să expliciteze aceste stagii complete de cotizare și să precizeze etapele de recalculare, fiind un act normativ care completează prevederile art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.




IV.    !!! CE TREBUIE REȚINUT??

♦ Există situații în care pensiile recalculate nu înregistrează o majorare de cuantum;

♦ Niciuna dintre pensiile recalculate nu va scădea; în siuațiile în care pensia recalculată va fi mai mică, se vor menține în plată punctajul mediu anual și cuantumul aferent, anterior recalculării (alin. 4 al art.169^1, introdus prin Legea nr.192/2015);

♦ Această precizare este inscrisă si pe deciziile emise de casele teritoriale de pensii în aplicarea Legii nr.192/2015 (anexăm modelul deciziei);

♦ În toate situațiile, pensiile vor fi majorate cu 9%, prin aplicarea noii valori a punctului de pensie de 1000 de lei, valabilă de la 1.07.2017.

Normele metodologice de aplicare a legislației din domeniul pensiilor au fost completate, printr-o Hotărâre, astfel încât să se asigure aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii,  care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/sau condiții speciale de muncă.

Potrivit Hotărârii de Guvern adoptate, se stabilește stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensiilor, astfel încât persoanele care au lucrat în condiții identice să beneficieze la determinarea punctajului mediu anual de stagii de cotizare identice.

Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, și care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale.

Potrivit art. 1691 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările aduse prin Legea nr. 192/2015, aceste persoane beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

— cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;

— cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

De această majorare beneficiază doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și pentru care, la deschiderea drepturilor inițiale de pensie, conform legii, a fost utilizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel utilizat pentru  restul pensionarilor. Din acest motiv, conform prevederilor legale în vigoare la acel moment, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale pentru perioadele de activitate încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale, după data de 1 aprilie 2001.

Actele normative anterioare care au prevăzut astfel de majorări, au fost: OUG nr.100/2008, Legea nr. 218/2008, art. 78^2 din Legea nr. 19/2000.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 1691 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 192/2015, Guvernul a completat, prin Hotărârea adoptată astăzi, normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011.

De asemenea, având în vedere că recalcularea acestor categorii de pensii se realizează, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, actul normativ adoptat astăzi stabilește etapele de plată a drepturilor de pensie recalculate.

Recalcularea drepturilor de pensie conform art. 1691 din Legea nr. 263/2010 se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se plătesc în etape, astfel:

— În luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv;

— În luna decembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.

În situația în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menține punctajul mediu anual și cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării.

6 Comments

  1. elena

    Cei de la Casa de pensii din Piatra Neamt nu colaboreaza cu strainatatea… adica pt. Pensiile comunitare. Pensionat in Romania din 2000, avand lucrat 10 ani in Italia in 2015 INPS Italia a aprobat pensionarea comunitara onlain, mi sa spus ca primesc raspuns in maxim in 3 luni… de la P. Neamt trebuia doar folietul 205 si 210 care a fost trimis in Noiembrie 2016. Dosarul meu ramanand ARHIVAT in TUSCOLANO/ 7 oct. 2016. Oare trebuie sa murim… sa ni se aprobe drepturile??? La cine trebuie sa ma adresez pt. Clarificare???

    • Ioana

      Sint obligati sa colaboreze cu institutiile.Faceti sesizari la Casa de Pensii,Daca in 30 de zile nu primiti raspuns,luati legatura cu televiziunea poate asa le e rusine si vor fi facute demersurile.Pentru Italia apelati la Ambasada.Pentru asta ii platim sa se miste un pic.

  2. Kiss Vasile Iuliu

    Numai am incredere find legea a intrat in vigoare cu1ianuarie 2016 si inca nam auzit pe nimeni sa primeasca bani. Asta e o minciuna al guvernului psd ca nu stia cum sa pacaleasca oameni ca sa voteze!

  3. Ioan menhardt

    cresc pensiile cu 9% si preturile in final cu20%. pacaliti , mintiti si orbiti toti pensionarii.Crestere reala a facut guvernul Ponta .A crescut pensiile cu peste 5% si a scazut TVA la alimentele de baza alimentare.A mentinut preturile la energie si caldura in regres.Pretul la combustibili in regres.Acum nici nu am incasat marirea de pensii si incep majorarile in lant.Mafia din Romania nu poate fi oprită de institutiile noastre.Le platim din bani publici degeaba.Din partea lor si a profesionalismului si patriotismului românesc ni se va fura si denumirea de tara,ROMANIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *