noaptea muzeelor la bucuresti

Noaptea Muzeelor la Bucureşti: Expoziţii, concerte şi ateliere educative

Expoziţii, proiecţii, concerte, conferinţe şi ateliere educative se numără printre evenimentele propuse de cele 27 de muzee şi 22 de organizaţii culturale care vor fi deschise la Bucureşti, sâmbătă, în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor.

* Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) oferă spre vizitare, pe lângă Galeria Naţională şi Spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal, expoziţiile ‘Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră’, ‘150 de ani de la instaurarea monarhiei constituţionale în România’ şi ‘Oglinzile Orientului’ – deschisă în avanpremieră.

Concerte în Sala Tronului şi Sufrageria Regală, jocuri interactive şi filme de animaţie atât pentru cei mari, cât şi cei mici proiectate în curtea muzeului sunt alte propuneri ale MNAR.

* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) sărbătoreşte evenimentul cultural Noaptea Europeană a Muzeelor printr-un program variat de divertisment, marcând în acelaşi timp celebrarea a 44 de ani de la inaugurarea instituţiei.

Cu această ocazie, muzeul va avea un orar de vizitare diurn cu plată cuprins între orele 10,00 şi 18,00 şi unul nocturn gratuit între orele 18,00 şi 1,00 (ultimul acces este permis la ora 00,15, ora închiderii fiind 1,00).

În cadrul programului de vizitare nocturn gratuit vor fi accesibile publicului expoziţiile permanente ‘Tezaurul Istoric’, ‘Lapidarium’ şi ‘Copia Columnei lui Traian’. Accesul pe bază de bilet gratuit se realizează prin curtea interioară situată în strada Poştei.

Atelierele educative şi de creaţie ‘La muzeu cu Regina’ – dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani şi desfăşurat în apropierea expoziţiei ‘Tezaurul Istoric’ – şi ‘Simboluri ale strămoşilor noştri’ – dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, desfăşurat în expoziţia ‘Copia Columnei lui Traian’, momentele de reconstituire istorico-militară în exteriorul muzeului, pe strada Poştei, luptele antice (daci şi romani), demonstraţiile de mânuiri de arme se numără printre ofertele MNIR în Noaptea Muzeelor.

În paralel, în interiorul muzeului vor avea loc mai multe momente artistice – spectacole de balet, concursuri, concerte, spectacole de teatru vizual cu păpuşi în mărime naturală şi un recital muzică punk acustic folcloric medieval transilvănean.

* La Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, între orele 18,00 şi 1,00, va fi posibilă atât vizitarea gratuită a expunerii permanente, cât şi participarea la atelierele de desen şi pictură Art Antipa organizate cu acest prilej.

Potrivit organizatorilor, atelierele inedite, proiecţiile de filme documentare oferite de Digi Animal World, dar şi colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale sau interceptarea liliecilor din grădina muzeului cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiştilor vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii.

* Oaspeţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român vor putea vizita expoziţia permanentă şi expoziţiile temporare care vor fi deschise, cu intrare liberă, în intervalul 18,00 – 21,00.

În plus, între orele 18,00 şi 2,00, doritorii sunt aşteptaţi la Atelierul de carte al lui Răzvan Supuran, unde vor avea ocazia să înveţe să recicleze acasă deşeurile de hârtie, să tipărească caiete, cărţi şi felicitări, dar şi cum se poate transforma hârtia reciclată manual în obiecte decorative.

De asemenea, sâmbătă între orele 10,00 şi 22,00 vizitatorii pot veni la Târgul de Sfinţii Constantin şi Elena, care va avea loc în curtea interioară.

* Muzeul Naţional de Geologie propune, în intervalul orar 19,00 – 23,00, o serie de expoziţii tematice, proiecţii, precum şi conferinţa ‘Dispariţii misterioase ale vieţuitoarelor’.

* Muzeul Naţional al Literaturii Române va avea deschisă Casa Memorială ‘Tudor Arghezi’.

* Muzeul Naţional Cotroceni invită sâmbătă publicul vizitator, între 19,00 – 24,00 (ultima oră de intrare) vizitarea gratuită a saloanelor regale de la etajul I şi a expoziţiei ‘Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic’.

De asemenea, va fi prezentat un spectacol de teatru, muzică şi dans susţinut de copiii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6, va fi organizată o paradă a vehiculelor de epocă – în colaborare cu ‘Retromobil Club România’, dar şi un recital susţinut de grupul The Twisters – Jazz Musical Show.

* Muzeul Căilor Ferate va fi deschis între orele 20,00 – 3,00, bucureştenii putând vizita expoziţia permanentă, precum şi să vizioneze o serie de proiecţii de filme istorice în microcinemateca instituţiei.

* Opera Comică pentru Copii invită publicul de toate vârstele, între orele 16,00 – 1,00, la o expoziţie inedită de peste 100 de costume din cele mai apreciate producţii de operă, balet, operetă şi musical din stagiunile sale. Evenimentul include şi o vizită surpriză – în premieră – în spaţii ‘secrete’ ale clădirii.

* O serie de spaţii culturale alternative propun acţiuni pe măsură, printre acestea numărându-se Orăşelul Cunoaşterii, Casa Experimentelor, Ferma Animalelor.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes desfăşurat la nivel internaţional. În România evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({ google_ad_client: "ca-pub-9087197197606907", enable_page_level_ads: true });