nikon d5 lansat oficial subversiv ces 2016

Nikon D5, noul vârf de gamă al companiei japoneze, lansat oficial la CES 2016

Nikon D5 și Nikon D500, cele două aparate DSLR și un action cam compact, KeyMission 360, capabil să filmeze la 360 de grade, au fost cele mai importante noutăți prezentate de către compania Nikon la Consumers Electronics Show (CES) 2016, organizat la Las Vegas, în Nevada.

 

În deschiderea conferinței de presă de prezentare și lansare a Nikon D5, Nikon D500, directorul general al Imaging Division, Nobuyoshi Gokyu, a atras atenția presei dar mai ales a fotografilor profesioniști și amatori: „sunt cele mai importante anunțuri pe care Nikon le-a făcut în ultimii ani”.

Noul Nikon D5, considerat cel mai bun și mai ambițios aparat din gama DSLR de la Nikon este realizat pentru viteză și acuratețe, folosind cel mai avansat sistem AF de la Nikon, cu nu mai puțin de 153 de puncte AF, 99 de senzori și o arie AF foarte generoasă. Astfel, chiar și la 12 FPS se remarcă un timp de blackout minim.

„Îmi face o plăcere deosebită să vă prezint oficial Nikon D5”, a declarat Nobuyoshi Gokyu. „D5 este cea mai așteptată cameră din industria foto. Pentru Nikon, dincolo de excelența tehnologiei, această cameră reprezintă ceea ce ne-am dorit pentru întreaga gama DSLR — să continuăm să ridicăm ștacheta vitezei, acurateții și calității imaginii și nu doar să grupăm laolaltă o serie de noi caracteristici tehnice”.

Nikon a reconstruit senzorul Nikon FX pentru a îmbunătăți simțitor reproducerea culorilor și sensibilitatea. Calitatea imaginii se extinde până la cele mai ridicate setări ISO. D5 are o arie ISO nativă între 100 și 102.400,ce poate fi și extinsă de la LO1 (ISO 50) până la HI5 (echivalentul ISO 3.280.000!)

Acest DSLR beneficiază și de motorul de procesare a imaginii EXPEED5, primul din generația sa. De asemenea, Nikon D5 este capabil să filmeze la calitatea 4K.
nikon-ces-2016-d5
După D5 a venit rândul mult-așteptatului succesor al camerei D300, Nikon D500, care dispune de un procesor EXPEED5 și care reamintește că, în prezent, aparatele foto nu mai trebuie doar să facă poze, ci să fie parte a unui mult mai extins ecosistem al imaginilor, format din dispozitive smart interconectate. Nikon D500 comunică fără probleme cu alte dispozitive smart prin tehnologia Snap Bridge și folosește Bluetooth Low Energy pentru a fi mereu conectat. Sistemul SnapBridge are ambiția de a transforma camera foto într-un dispozitiv de comunicare, conform Nikon și va deveni o dotare standard pentru toate aparatele Nikon, remodelând modul în care utilizatorii vor comunica între ei.

Cea de-a treia atracție a conferinței de prezentare Nikon a fost KeyMission 360 action VR camera, dispozitiv ce poate filma sub apă până la 30 de metri și este rezistent la șocuri, putând fi lăsat să cadă în gol de la înălțimea de 2 metri. Acest gadget compact, de formă cubică, atrage atenția prin capacitatea sa de a filma la 360 de grade și este dotat cu lentile pe fiecare dintre părți.
key mission nikon
KeyMission 360 este în primul rând o cameră ușor de folosit pentru cei care doresc să creeze realitate virtuală. Această cameră „vede” în toate direcțiile și face uitată prea uzata sintagmă „în spatele camerei” pentru că pur și simplu nu mai există în spatele camerei.

„De obicei, când pornesc într-o aventură, eu sunt cel care alege spre ce să îndrept obiectivul camerei. Însă acum cei care urmăresc înregistrările mele pot alege ce vor să vadă. Ne aflăm într-o paradigmă complet nouă. Și pentru că KeyMission 360 este compact și accesibil, am să-l iau cu mine oriunde mă duc”, a mărturisit Corey Rich.

Prezentarea companiei a evidențiat orientarea Nikon spre conectivitate, dar și progresele înregistrate în ceea ce privește viteza, AF, ISO, dynamic range, noise levels etc. Pe o piață dinamică, în care se află competitori puternici, Nikon demonstrează că a înțeles că o cameră foto trebuie să devină o extensie naturală, transparentă a lumii conectate la imagini.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({ google_ad_client: "ca-pub-9087197197606907", enable_page_level_ads: true });