monica macovei dezamăgită de johannis

Monica Macovei: Președintele Iohannis, slab în ceea ce privește politica externă

Europarlamentarul Monica Macovei a susținut vineri că președintele Klaus Iohannis este „slab” în ceea ce privește politica externă, menționând că, deși nu avea de unde să cunoască acest domeniu, deoarece venea din postura de primar, el ar fi trebuit să învețe până în acest moment.

 

 „În politica externă mie mi se pare că suntem inexistenți. Vorbesc de lucruri importante, adică să contezi. (…) În ceea ce privește politica externă, președintele Iohannis e slab”, a declarat Monica Macovei, pentru Adevărul Live.

Întrebată dacă România era mai prezentă pe plan extern în timpul mandatelor lui Traian Băsescu, Monica Macovei a răspuns afirmativ.

„În primul rând, trebuie să știi. N-avea de unde să știe, venea de la Sibiu, primar, nu are de unde să știe politică externă, că ea nu se învață peste noapte. Trebuia să fi stat deja cu cineva, deja are un an sau de când s-a pregătit să fie președinte. E cel mai important rol și e foarte important pentru România unde ne duce. Trebuia să învețe până acum politică externă și să se poziționeze România. Poziția României din punctul meu de vedere este pe direcția Statele Unite, în primul rând”, a precizat europarlamentarul.

În opinia sa, președintele Klaus Iohannis a mutat axa de politică externă a României spre Germania.

„Eu nu spun că e rău, e o țară puternică, iubim Germania, este o țară europeană, dar cel mai important pentru noi este să fim cu americanii. Asta e garanția de securitate cea mai mare”, a susținut Monica Macovei.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({ google_ad_client: "ca-pub-9087197197606907", enable_page_level_ads: true });