POLITICĂ

Ministrul Finanțelor a dat asigurări că pensiile se măresc cu 10% de la 1 iulie

teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a dat asigurări, joi, că pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie şi nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor.

„Sunt bani şi vor fi până la final de an pentru pensii şi salarii. Noi ne uităm foarte atent pe fiecare cifră – avem datele preliminare, vor fi mâine postate pe site-ul MFP, pentru că atunci este termenul legal – şi datele arată că suntem în graficul pe care l-am avut încă de la început de an, grafic pe baza căruia noi am şi estimat şi am aprobat în Parlament bugetul pe 2018. Pot să fie fluctuaţii, când în zona de TVA, în zona de accize, în zone diferite, dar, per total, în acest an vom fi aşa cum ne-am angajat pe planul de încasări şi nu numai”, a declarat ministrul MFP, la Antena 3.

Întrebat dacă sunt bani pentru mărirea de 10% a pensiilor de la 1 iulie, Eugen Teodorovici a subliniat că tot ce s-a prevăzut pentru acest an se va realiza, iar impactul bugetar aferent tuturor măsurilor anunţate a fost prevăzut în bugetul pe 2018.

„Pentru fiecare măsură pe care am avut-o pentru acest an impactul bugetar a fost prevăzut în acest an în buget. Tot ce s-a prevăzut în acest an se va realiza. Se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie”, a precizat Teodorovici, reiterând că „nu sunt şi nu vor fi probleme nici cu pensiile şi nici cu salariile”.

În plus, acesta a susţinut că sunt foarte multe zone din care se pot aduce bani „fără să punem în plus”.

Loading...