POLITICĂ

Ministrul Finanțelor anunță „un concept nou” pentru Pilonul II de pensii

teodorovici

​Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, miercuri, că Guvernul va „ieși” la finalul lui iunie sau începutul lui iulie „cu un proiect concret, cu un concept nou” în cazul Pilonului II de pensii. 

„Contribuabilii trebuie să știe astăzi că nu se suspendă nimic. Va cunoaște fiecare în parte la ce concluzii s-a ajuns. Spre final de iunie sau început de iulie va fi momentul în care vom ieși cu un proiect concret, cu un concept nou”, a declarat Eugen Teodorovici, relatează Mediafax.

Ministrul Finanțelor Publice a precizat că „în zilele următoare sau într-o săptămână-două” va avea loc o discuție amplă pe tema Pilonului II de pensii.

„Va fi o discuție cu toate datele pe masă, că sunt de la ALDE, de la PSD, de la nivelul Guvernului sau din administrație, partea tehnică, vom discuta cu toții la masă și vom ieși public cu o concluzie. La discuții vor lua parte și cei care sunt administratori de pensii private, vor fi toți actorii implicați”, a spus Eugen Teodorovici.

Loading...