Breaking News

Ministrul Educaţiei vrea să le interzică profesorilor să intre în politică

mircea-dumitru

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat, vineri, că vrea să interzică rectorilor şi persoanelor cu funcţii de conducere în universităţi să aibă şi posturi politice sau mandate parlamentare. 

În curând, Ministerul Educației va lansa un proiect care va aduce și multe alte modificări Legii Educaţiei.

„Ne-am propus la minister să facem acest lucru, introducând un proiect care va fi discutat în Guvern în aşa fel încât, punctual, deci nu vrem niciun fel de reformă mare, nu vrem o altă Lege a educaţiei, dar punctual, pe anumite articole, care nouă nu ni se par în acord cu ceea ce trebuie să fie funcţionarea normală a universităţilor, să putem face aceste modificări. Pe anumite articole de lege. Nu ştiu dacă o ordonanţă de urgenţă va putea fi motivată şi justificată urgenţa. Urmează să mă consult cu domnul prim-ministru şi poate să fie un proiect de lege.




Poate fi ceva de genul acesta care să aducă unele modificări care, încă o dată, sunt modificări făcute la anumite articole de lege în legătură cu o anumită ţintă specială în legătură cu structura de guvernanţă universitară. În mod punctual sunt chestiuni legate de incompatibilităţi, de interdicţia de a cumula o funcţie executivă şi de conducere în universitate cu o funcţie politică sau cu o funcţie în parlamentul României. Avem în vedere ceva similar şi pentru învăţământul preuniversitar”, a declarat Mircea Dumitru, vineri, la Digi24.

O astfel de interdicţie a fost introdusă în Legea Educaţiei din 2011, dar a fost eliminată prin ordonanţă de urgenţă în 2012, în mandatul de ministru al Ecaterinei Andronescu.

 

ALTE NOUTĂŢI
Loading...
Loading...