Uncategorized

Ministerul Educației a anunțat când vor fi plătite salariile angajaților din învățământ

portofel bani lei ron

„Pentru Ministerul Educației Naționale, la fel ca pentru toate unitățile aflate în subordine/coordonare, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul MEN, data de primire a salariilor este 14 din luna curentă, pentru munca prestată în luna anterioară.

Data de 14 nu este aleasă întâmplător ca zi de salariu, ci pentru că sistemul are nevoie de timpul fizic cuprins între zilele de 1 – 14 ale lunii pentru a pregăti documentele primare și cele de plată. Volumul mare de muncă este dat de dimensiunea sistemului, numărul mare de unități de învățământ și de salariați.

Luna aprilie este cu atât mai importantă, cu cât salariații din învățământ beneficiază de o majorare salarială aplicată de la 1 martie 2018. Întocmirea documentelor contabile nu poate începe mai devreme de închiderea ultimei zile lucrătoare din luna pentru care se realizează plata.

Având în vedere că data de 14 aprilie este anul acesta într-o zi de sâmbătă, salariile vor fi plătite vineri, 13 aprilie”, se precizează în comunicatul Ministerului Educației Naționale.

Loading...
ALTE NOUTĂŢI
Loading...