tichete cadou j

Lunar, salariații ar putea primi tichete pentru sport și tichete culturale

Salariații ar putea primi de la angajatori, în fiecare lună, tichete pentru sport și tichete culturale, potrivit unui proiect de act normativ care a fost adoptat tacit de Senat.

Salariații ar putea primi, prin lege, de la angajatori, două noi tipuri de tichete sau bonuri valorice, pe lângă cele prevăzute de legislația actuală. O inițiativă legislativă care unifică toate tipurile de vouchere existente, stabilind cuantumul fiecăruia în parte, introduce și cele două noi tipuri de bonuri valorice.

Legislația în vigoare permite angajatorilor acordarea de tichete de masă, tichete de creșă, tichete-cadou, vouchere de vacanță, dar un proiect de lege care va intra în dezbatere parlamentară în perioada următoare stabilește și posibilitatea legală a acordării tichetelor pentru sport și tichetelor culturale.

Autorii legii arată că tichetele pentru sport sau facilități similare se acordă în mai multe țări europene, precum Finlanda, Belgia, Marea Britanie, Suedia, care la nivel de principii si de politici publice au stabilit faptul că resursa umană este regenerabilă, dar și epuizabilă.

Potrivit proiectului, tichetele pentru sport vor fi acordate lunar angajaților, exclusiv în vederea achitării contravalorii de bunuri și servicii destinate desfășurării de activități sportive, iar suma maximă lunară este de până la 300 de lei.

Tichetele culturale vor fi destinate acoperirii unor cheltuieli legate de evenimente, spectacole sau achiziționării de cărți, autorii proiectului subliniind că achiziționarea produselor si serviciilor culturale, educaționale si de recreere se află la niveluri extrem de reduse, după cum arată și datele Institutului Național de Statistică.

Bunurile si serviciile culturale acoperite prin aceste tichete vor fi abonamente sau bilete la spectacole, concerte, muzee, târguri și expoziții permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv destinate copiilor, precum și cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme în orice format.

Suma pentru care se vor acorda tichetele culturale este de până la 150 de lei lunar sau, dacă sunt acordate ocazional, de 300 de lei.

Tichetele cadou, tichetele de creșă și voucherele de vacanță vor putea fi acordate în continuare, conform propunerii legislative. Diferența va fi că acestea vor fi reglementate de același document, nu de trei acte normative diferite, așa cum se întâmplă acum, relatează avocatnet.ro.

Propunerea urmează să fie supusă votului deputaților, care reprezintă forul decizional în acest caz.

Loading...

One Comment

  1. Popescu Petruta

    Câte mai nascocici. Ar putea primi. .E bine spus.Nu ziceți că trebuie să primim. .obigat. De unde le scoateți aceste tichete peste noapte. Noi unii care muncim de ani de zile nu știm cum mai arată un bon..tichet. .fie ele pt vacanță. .cultură, sport. .suntem prea ocupați să muncim. .Nu ne mai trebuie cultură. .condiție fizică etc. Ajungem la o vârstă și nu ne mai trebuie decât medicamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({ google_ad_client: "ca-pub-9087197197606907", enable_page_level_ads: true });