liderul dragnea

Liviu Dragnea, despre contribuţiile la pensii şi sănătate

Contribuţia la pensii va creşte până la 25%, iar cea la sănătate la 10%, a anunțat, luni, liderul PSD Liviu Dragnea.

Programul de guvernare prevede că din şase contribuţii, câte se plătesc în prezent, vor rămâne doar două: cea la sănătate şi cea la pensii. Plata va fi făcută, însă, de angajatori, în contul angajatului.

„Vom rămâne, aşadar, doar cu contribuţiile pe sănătate şi cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat”, conform programului.

De asemenea, programul prevede reducerea contribuţiilor totale de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, odată cu eliminarea celorlalte contribuţii, atât contribuţia la sănătate, cât şi cea la pensii vor fi mai mari şi vor totaliza 35%.

„Nu se pune problema ca vreun cetăţean român angajat undeva să meargă singur să îşi plătească contribuţia CAS şi CASS. Da, va plăti angajatul, în contul lui, dar operaţiunea o va face tot firma”, a mai spus Dragnea.

„Salariile nu vor scădea. Acum există trei valori în interiorul unui salariu: salariul net, salariul brut, care e mai mare decât cel net şi, peste, este suma care reprezintă cheltuiala totală a angajatorului. Până la salariul brut se plătesc contribuţiile pentru angajat. Între salariul brut şi cheltuiala totală a angajatorului există contribuţiile pe care le plăteşte firma, dar în contul cui, şi părerea mea, am spus-o şi din campanie, am spus-o şi acum, că statul român ne fură. Şi ce este de la salariul brut până la cheltuiala totală a angajatorului vor fi plătite tot de firmă, dar în contul angajatului. Salariul brut devine egal cu cheltuiala totală a angajatorului”, a precizat președintele PSD.

În prezent, un angajat plăteşte CAS individual 10,5%, contribuţia la şomaj 0,5% şi contribuţia la asigurări de sănătate 5,5%. Totodată, angajatorului i se reţine pentru acelaşi angajat CASS de 5,2%, contribuţia la şomaj de 0,5%, CAS condiţii normale 15,8%, FNUASS 0,85%, contribuţie la fond de risc şi accidente 0,4 % şi contribuţie la fond creanţe salariale 0,25 %.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *