JUSTIȚIE

Lazăr, reacție după atacurile la adresa DNA: „Este o tentativă de stopare a luptei împotriva corupției”

augustin-lazar-1-1439

Având în vedere informațiile vehiculate în ultimele zile în mass-media, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr a făcut următoarele precizări:

„- dezavuează campania desfăşurată împotriva instituţiilor justiţiei, în mod deosebit a Ministerului Public,  de persoane aflate în proceduri judiciare în curs, unele condamnate definitiv;

– respinge ferm generalizarea la nivelul întregii activităţi a procurorilor a incidentelor procesuale şi a cazurilor particulare de magistraţi procurori cercetaţi disciplinar. Sistemul  judiciar are proceduri legale riguroase de verificare a suspiciunilor de abateri disciplinare, inclusiv de genul celor lansate în media;

– dezavuează acţiunile de instigare publică la intervenţia politicienilor în activitatea judiciară pentru demiterea unor procurori cu funcţii de conducere, prin ignorarea procedurilor judiciare clar prevăzute de art. 51 al. 2 şi 7 din Legea nr. 303/2004, precum şi prin înfrângerea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat;

– cere conducerii Consiliului Superior al Magistraturii garantul independenţei justiţiei să adopte o poziţie publică în apărarea sistemului judiciar în faţa acestor atacuri;

– procurorul general îşi manifestă încrederea în capacitatea sistemului judiciar din România de a-şi îndeplini misiunea de înfăptuire a justiţiei la nivelul standardelor europene. De asemenea, îşi manifestă încrederea în capacitatea de autoreglare a sistemului judiciar prin identificarea şi rezolvarea conform procedurilor legale a tuturor incidentelor procesuale şi a cazurilor particulare de abateri disciplinare.

Aşa cum de altfel reţin şi rapoartele MCV, problema României nu este funcţionarea defectuoasă a sistemului judiciar, ci tentativa de stopare a luptei împotriva corupției”, se precizează în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

ALTE NOUTĂŢI
Loading...
Loading...