Iohannis: „O lege a amnistiei ar fi o catastrofă pentru democraţia românească”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri,  la şedinţa de constituire a noului CSM, că o lege a aministiei şi a graţierii ar fi o catastrofă pentru democraţia românească.

Klaus Iohannis a susținut că o astfel de lege nu numai că „ar spăla păcatele unor hoţi periculoşi, dar ar și albi dosarele unor politicieni” și dacă va fi promovată „se va opune cu toată puterea funcţiei prezidenţiale”.

„Un astfel de precedent creat ar duce la dispariţia egalităţii în faţa legii. De asta spun că ar duce la dispariţia statului de drept din România. Ar duce România pe o traiectorie care o depărtează de valorile europene, pe o traiectorie care ar îndepărta-o de la valorile euroatlantice în care românii cred”, a spus șeful statului.

Preşedintele a anunțat că se va opune vehement unei astfel de legi.

„Un astfel de demers, o lege a amnistiei și grațierii care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoți care pot fi periculoși pentru persoane, poate și pentru societate, dar care ar albi dosarele politicienilor ar fi o catastrofă pentru democrația românească”, a spus Iohannis.

Președintele şi-a început discursul pe această temă spunându-i ministrului Jusțitiei, Florin Iordache, că „speră că nu o va lua în nume personal”, dar observă că încep discuţii asupra temei graţierii şi amnistierii.

„Sigur, o să spună unii că preşedintele acum bate câmpii, că nu există nicio intenţie de a face aşa ceva, dar eu cred că preşedintele trebuie să spună lucruri şi preventiv”, a avertizat şeful statului.

Klaus Iohannis a mai afirmat că speră „să nu fie cazul” unei astfel de legi şi tocmai de aceea a simţit nevoia să se exprime şi public.

„Unii ar putea să spună că, sigur, nu e niciun fel de problemă, închisoriile sunt pline, foarte multe entităţi internaţionale ne acuză că nu facem nimic, bani nu avem că ne trebuie şcoli, hai să le dăm drumul. Doar că aceste bune intenţii cred că nu sunt numai în acest domeniu, tare mă tem că sunt politicieni urmăriţi penal, condamnaţi penal, care ar saluta o astfel de lege care i-ar scăpa de toate problemele”, a mai spus președintele.

Șeful statului a avertizat că un astfel de mers ar duce la „dărâmarea statului drept” şi la apariţia riscului ca „democraţia din România să dispară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *