admusicam

Institutul Cultural Român organizează a doua ediție ADMUSICAM

Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 3-16 iulie 2017, a doua ediție #ADMUSICAM – o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor cu vârste între 18 și 25 de ani.

Proiectul a fost iniţiat ca parte a Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe’s Orchestral Sector ce și-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Acesta include şi încercarea de a vedea în ce mod dezvoltarea abilităţilor orchestrale ar putea ajuta la sustenabilitatea Europei într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi cum pot fi create noi locuri de muncă pentru tinerii muzicieni europeni.

Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe’s Orchestral Sector şi-a propus să construiască un nou model de calificare a tinerilor muzicieni talentați din toate statele membre UE, ajutându-i astfel să răspundă nevoilor în schimbare ale societăţii secolului 21. T2020 se bazează pe inovație și pe cele mai bune practici actuale în educaţie şi performanță, mobilitate transnațională, dezvoltarea publicului, inserție profesională și platforme digitale, toate structurate pentru a oferi strategii transferabile în orice alt sector ce lucrează cu tinerii. Acesta a fost conceput nu numai pentru a consolida capacitatea sectorului orchestral, pentru a promova ocuparea forței de muncă de către tineri și a crea noi categorii de public în Europa, dar și ca un model exemplar pentru aspirațiile europene pentru 2020.

În cadrul sesiunii de pregătire, tinerii muzicieni selectaţi vor avea ocazie să participe la sesiuni de consiliere vocațională, ateliere de prezență scenică și expresie corporală, social media skills și personal branding. De asemenea vor avea șansa să lucreze cu dr. Peter Stark, Directorul de repetiţii al EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene), care va susţine un workshop de pregătire pentru audiții și tehnici orchestrale.

Foști și actuali membri ai EUYO vor veni sa le împărtășească mai tinerilor lor colegi din experiența proprie, iar muzicieni români recunoscuți internațional vor oferi sesiuni de mentorat.

De asemenea, Institutul Cultural Român le va oferi cursanților posibilitatea de a participa la o sesiune foto cu Mihail Cratofil (ICR).

Pentru a putea participa la program, candidaţii trebuie să aibă studii muzicale (finalizate sau în curs), vârsta între 18 şi 25 ani şi să cunoască limba engleză.

Muzicienii selectaţi din afara Bucureştiului trebuie să sosească la Mogoşoaia luni, 3 iulie 2017, iar data de întoarcere va fi luni, 17 iulie 2017. Participanții selectați vor suporta costul transportului până la Mogoşoaia și retur.

Cursurile sunt gratuite, nu este percepută o taxă de participare.

ÎNSCRIERE

Fişa de înscriere ataşată, completată, trebuie trimisă prin e-mail la adresa irina.iacob@icr.ro. Data limită pentru înscriere: 25 iunie 2017.

Proiect realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia

Dr. Peter Stark a studiat la Royal College of Music cu Norman Del Mar și la Viena cu Sir Charles Mackerras. În prezent este profesor de dirijat la Royal College of Music și director artistic la Cambridge University Chamber Orchestra. Pe parcursul carierei sale, a dirijat numeroase orchestre, cum ar fi London Symphony Orchestra, the Hallé, Bournemouth Symphony Orchestra, English Chamber Orchestra, Orchestra of the Age of Enlightenement si Malaysian Philharmonic Orchestra și a lucrat alături de Pierre Boulez , Sir Colin Davis, Lord Yehudi Menuhin, Sir Roger Norrington si Klaus Tennstedt. Peter Stark este, de asemenea, foarte activ în educația muzicală. Este directorul de repetiţii pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, conductor-in-residence pentru Orchestra Națională de Tineret a Marii Britanii, și dirijează diverse orchestre, de la Orchestra de Tineret Hertfordshire County (dirijor principal din 1994) la Orchestra Tineretului New South Wales din Australia. În 2008 a fost numit de BBC consultant pentru emisiunea TV Maestro, precum și pentru repertoriu. http://peterstark.co.uk/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *