SOCIAL

Guvernul Dăncilă a majorat valorile nominale ale tichetelor de masă şi de creşă

tichete-bonuri-de-masa

Începând din această lună, valoarea tichetelor de masă, dar și a celor de creșă, a crescut, potrivit unor acte normative publicate de curând în Monitorul Oficial. 

Guvernul a majorat valorile nominale ale tichetelor de masă şi de creşă, acordate din luna mai pînă în noiembrie.

Valoarea nominală maximă a unui tichet de masă a crescut cu nouă bani pînă la 15,18 lei, în timp ce valoarea tichetului de creşă s-a majorat cu 10 lei pînă la 450 lei.

Legea spune să valorile nominale ale tichetelor de masă şi de creşă se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, respectiv cu cel al inflaţiei.

Pentru anul 2018, semestru I vizează intervalul cuprins între lunile mai 2018 – noiembrie 2018, iar semestrul II – perioada decembrie 2018 – aprilie 2019, au explicat oficialii Ministerului Muncii pentru ECONOMICA.NET.

Guvernul a anunţat în data de 2 mai proiectele de Ordin prin care stabileşte valorile nominale ale celor două tipuri de tichete, acordate în perioada mai – noiembrie 2018.

Loading…

Valorea nominală a unui tichet de masă se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, conform alineatului (2) al articolului 3 din Legea nr. 142/1998, au explicat oficialii Ministerului Muncii pentru ECONOMICA.NET.

Datele de intrare în vigoare a Legii nr. 142/1998 şi a normelor de aplicare ale acesteia, coroborat cu modalitatea de calcul a valorii tichetelor de masă au condus la decalarea celor două semestre în cursul unui an, astfel că în anul 2018, semestru I este situat în intervalul mai 2018 – noiembrie 2018, iar semestrul II este situat în intervalul decembrie 2018 – aprilie 2019.

Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin înmulţirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru şi nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru, arată articolul 31 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2015.

Valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă se indexează semestrial cu indicele inflaţiei, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, potrivit articolului 7, alineatul (2) din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă. Normele de aplicare a legii aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2006 prevăd, la articolul 3, că valoarea sumei lunare indexate a unui tichet de creşă se stabilește prin Ordin al Ministrului Muncii.

Sursa: ECONOMICA.NET.

Loading...