• primarii condamnati

    Primarii condamnaţi după preluarea mandatului vor plăti alegerile anticipate

    Primarii condamnaţi după preluarea mandatului ar putea fi obligaţi să suporte costurile generate de alegerile anticipate singuri dacă au candidat independent sau împreună cu partidul sau alianţa politică de care au fost susţinuţi, conform unei inițiative legislative depuse la Senat. „În situaţia în care candidatul la funcţia publică de primar...
  • ciolos trudeau canada

    Întâlnirea dintre premierul Dacian Cioloș și Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei

    Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit miercuri, 15 iunie, la Ottawa, cu omologul său Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei. Pe agenda discuțiilor s-a aflat și obiectivul major al României în această vizită oficială și anume aducerea problematicii vizelor pentru cetățenii români în atenția Guvernului de la Ottawa la nivel politic, după...
  • senatul Romaniei

    Senatul a adoptat tacit alegerea primarilor în două tururi

    Senatul a adoptat tacit, la sfârşitul săptămânii trecute, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, urmând ca senatorii să ia act de adoptarea tacită a proiectului de lege în prima şedinţă de plen din această săptămână. Proiectul de lege care modifică articolul 101 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea...
  • TRAIAN BASESCU

    Băsescu: Kovesi minte. Nu s-a cerut dezincriminarea abuzului în serviciu

    Traian Băsescu a acuzat-o, duminică seara, pe Laura Codruţa Kovesi că minte în privinţa abuzului în serviciul care, în opinia fostului şef al statului, este definit incorect în Codul Penal şi a susţinut că nimeni nu a cerut dezincriminarea infracţiunii, ci redefinirea acesteia. „Este, pentru mine, şocantă declaraţia doamnei...
  • cioloș valls

    Întrevederea premierului Dacian Cioloș cu omologul său francez, Manuel Valls

    Premierul Dacian Cioloș a avut azi, 10 iunie, o întrevedere cu omologul său francez, Manuel Valls, în cadrul vizitei pe care o desfășoară la Paris în perioada 9-10 iunie. Cu ocazia întrevederii, a fost semnată noua Foaie de Parcurs a Parteneriatului strategic bilateral, care reflectă interesul ambelor părți pentru...
  • aleșii locali

    Aleşii locali nu vor putea ocupa funcţiile mai mult de două mandate succesive

    Primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni nu vor putea avea mai mult de două mandate succesive, conform unui proiect de lege depus de deputatul ALDE Alexandru Băişanu. Deputatul ALDE susţine în expunerea de motive că limitarea numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie...
  • gabriela firea primarul Capitalei

    Firea: „Într-un interval de timp rezonabil, RATB va deveni gratuit în Capitală”

    Transportul în comun va deveni, într-un interval de timp rezonabil, gratuit în București, după îndeplinirea câtorva condiții esențiale, a declarat vineri primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea. „În ciuda declarațiilor politice care combat proiectul meu pentru ca transportul public să devină o alternativă viabilă la călătoria cu autoturismul personal...
  • dacian ciolos

    Cioloş va efectua o vizită oficială la Paris și va participa la deschiderea EURO 2016

    Prim-ministrul Dacian Cioloş va efectua o vizită la Paris, în 9-10 iunie, prilej cu care va întâlni cu premierul francez, Manuel Valls, iar vineri seara va pleca de la Palatul Elysee spre Stade de France, împreună cu preşedintele Franţei, François Hollande, pentru a viziona meciul Franţa-România. „Programul vizitei cuprinde...
  • Clotilde-Armand

    Clotilde Armand: Gabriela Firea ştie ce înseamnă falsul electoral

    Candidatul USB la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat marţi că a cerut renumărarea voturilor din 18 secţii pentru clarificarea lucrurilor, afirmând că, dacă rezultatul nu îi va fi favorabil, nu este decisă dacă va prelua mandatul de consilier local sau pe cel de consilier general. „Când ne...
ALTE NOUTĂŢI
Loading...