ART&CULTURE

Berlinale 2018 – Lungmetrajul „Fotbal infinit”, selectat în secţiunea Forum

festival berlinale berlin 2018

Lungmetrajul „Fotbal Infinit”, regizat de cineastul român Corneliu Porumboiu, a fost selectat în secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului.

În cea de-a 48-a ediţie a secţiunii Forum vor fi proiectate 44 de filme, dintre care 35 vor avea premierele mondiale la Berlin.

Noi pelicule regizate de cineaşti consideraţi favoriţi ai filmului de artă, precum Corneliu Porumboiu, Guy Maddin, Josephine Decker, Hong Sang-soo şi Sergei Loznitsa se numără printre cele mai notabile producţii care vor fi proiectate în ediţia 2018 a secţiunii Forum, afirmă jurnaliştii de la The Hollywood Reporter.

Filmul „Fotbal Infinit” al regizorului Corneliu Porumboiu analizează obsesia României pentru acest sport, concentrându-se asupra unui reprezentant al unor autorităţi locale care este hotărât să îmbunătăţească fotbalul românesc. Potrivit publicaţiei americane The Hollywood Reporter, fotbalul pare să devină o temă predilectă a cineastului Corneliu Porumboiu la Berlin. Regizorul român a participat ultima dată la Berlinală cu un documentar tot despre fotbal, „Al doilea joc”, în 2014. Corneliu Porumboiu este cunoscut pe plan internaţional graţie unor drame intelectuale precum „A fost sau n-a fost?” (2006), „Poliţist, adjectiv” (2009) şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism” (2013).

Hong Sang-soo, un star al filmelor de artă coreene, va reveni în acest an la Berlin cu cel mai recent film al său, „Grass”, în secţiunea Forum. Precedentul lungmetraj al regizorului coreean, „On the Beach at Night Alone”, a avut premiera în competiţia oficială a Berlinalei în 2017. Cineastul a debutat în secţiunea Forum cu filmul „The Day a Pig Fell into the Well” în anul 1996. Filmul „Grass” îl readuce pe Hong Sang-soo pe un teren familiar, fiind o poveste melancoolică despre o femeie care scrie într-o cafenea, inspirându-se din conversaţiile pe care le aude în jurul ei. Kim Minhee, care a câştigat Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă graţie rolului din „On the Beach at Night Alone”, interpretează rolul principal în „Grass”.

Josephine Decker va fi prezentă în secţiunea Forum din 2018 cu filmul „Madeline’s Madeline”, ale cărui protagoniste sunt actriţele Molly Parker şi Miranda July.

Sergei Loznitsa, selectat de trei ori în competiţia oficială de la Cannes, cel mai recent cu pelicula „A Gentle Creature” în 2017, va debuta în acest an la Berlin cu „Victory Day”, un documentar despre oamenii care se reunesc în fiecare an în faţa Memorialului Războiului Sovietic din Berlinul de Est, pe 9 mai, pentru a celebra victoria trupelor sovietice în faţa Germaniei naziste.

Secţiunea Forum din acest an va include şi două drame din Maroc, ambele explorând relaţiile dintre bărbaţii şi femeile din această ţară africană. „Jahilya”, de Hicham Lasri, prezintă misoginia continuă din societatea marocană, iar „Stateless”, de Narjiss Nejjar, prezintă istoria acestei ţări dintr-o perspectivă feminină.

Filmele selectate în cea de-a 48-a ediţie a secţiunii Forum de la Berlinală sunt următoarele: „14 Apples” (Midi Z, Taiwan), „Afrique, la pensee en mouvement Part I” (Jean-Pierre Bekolo, Senegal), „Aggregat” (Marie Wilke, Germania), „Amiko” (Yoko Yamnaka, Japonia), „Apatride / Stateless” (Narjiss Nejjar, Maroc), „Aufbruch” (Ludwig Wust, Austria), „La cama” (Monica Lairana, Argentina), „La casa lobo” (Joaquin Cocina, Cristobal Leon – Chile), „Casanovagen” (Luise Donschen, Germania), „Classical Period” (Ted Fendt, SUA), „Con el viento” (Meritxell Collel Aparicio, Spania), „Los debiles” (Raul Rico, Eduardo Girald Brun – Mexic), „Den Pobedy” (Sergei Loznitsa – Ucraina / Germania), „Die Tomorrow” (Nawpol Thamrongrattanarit – Thailanda), „Djamilia” (Aminatou Echard, Franţa), „Drvo” (Andre Gil Manta, Portugalia), „L’empire de la perfection” (Julien Faraut, Franţa), „An Elephant Sitting Still” (Hu Bo, China), „Fotbal Infinit” (Corneliu Porumboiu, România), „Grass” (Hong Sang-soo, Coreea de Sud), „The Green Fog” (Guy Maddin, SUA), „Accidence” (Guy Maddin – SUA/Canada), „Interchange” (Brian M. Cassidy, Canada), „Jahilya” (Hicham Lasri, Maroc), „Kaoticni zivot Nade Kadic” (Marta Hernaiz, Mexic/ Bosnia-Herţegovina), „Last Child” (Shing Dong-seok, Coreea de Sud), „Madeline’s Madeline” (Josphine Decker, SUA), „Maki’la” (Macherie Ekwa Bahango, RDC/ Franţa), „Mariphasa” (Sandro Aguilar, Portugalia), „Minatomachi” (Kazuhiro Soda, Japonia/SUA), „Notes On an Appearance” (Ricky D’Ambrose, SUA), „Old Love” (Park Kiyong, Coreea de Sud), „Our House” (Yui Kiyohara, Japonia), „Our Madness” (Joao Viana, Mozambic), „Premieres armes” (Jean-Francois Caissy, Canada), „Premieres Solitudes” (Claire Simon, Franţa), „SPK Komplex” (Gerd Kroske, Germania), „Syn” (Alexander Abaturov, Franţa/Rusia), „Teatro de guerra” (Lola Arias, Argentina), „Tuzdan Kaide” (Burak Cevik, Turcia), „Unas preguntas” (Kristina Konrad, Uruguay/ Germania), „Waldheims Walzer” (Ruth Beckermann, Austria), „Wieza. Jasny dzien” (Jagoda Szelc, Polonia), „Wild Relatives” (Jumana Manna, Germania/Liban), „Yours in Sisterhood” (Irene Lusztig, SUA).

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 15 – 25 februarie. 

Loading...
ALTE NOUTĂŢI
Loading...