ZenBook 3 asus

Asus a prezentat noul laptop ZenBook 3 @ Târgul Computex 2016

Cel mai mare târg de tehnologie din Asia, Computex, a debutat cu o conferință Asus, în cadrul căreia producătorul Taiwanez a lansat ultra-portabilul ZenBook 3.

ZenBook 3 este construit dintr-un aliaj de aluminiu care le-a permis celor de la Asus să obțină un laptop mai ușor și subțire decât MacBook-urile făcute de Apple, produs cu care au fost comparate în cadrul prezentării oficiale.

Reprezentanții companiei susțin că la producerea noului produs a fost folosit un aliaj de aluminiu de nivel aeronautic care conferă o rezistență mai mare cu 40% decât în cazul materialelor tradiționale.

 Asus-ZenBook-3-3-1170x644

Revenind la dimensiuni, laptopul cu ecran de 12,5 inch are o grosime de 11,9 mm și cântărește 900 de grame. Spre comparație, MacBook-ul celor de la Apple cântărește 920 de grame și are o grosime de 13,2 mm.

Asus nu s-a zgârcit în ceea ce privește dotările tehnice. ZenBook 3 este motorizat de un procesor Core i7, are 16 GB memorie RAM și oferă o soluție de stocare SSD de 1 TB (va exista și o versiune cu SSD de 512 GB). De menționat că SSD-ul se conectează prin portul PCIe, care este mai rapid decât cel SATA, folosit în mod tradițional pentru SSD-uri.

Asus-ZenBook-3-4-1170x644

În ceea ce privește autonomia, Asus susține că aceasta va fi de 9 ore. Bateria se va alimenta printr-un port USB-C care suportă „fast charging” – în 49 de minute se poate încărca 60% din capacitatea bateriei.

Laptopul este dotat cu o tastatură „full size”, touchpad acoperit cu sticlă și un cititor de amprente cu suport Windows Hello. Acesta permite logarea în Windows și accesarea aplicațiilor compatibile pe baza amprentei, fără a mai fi necesară introducerea parolei.

Versiunea cu SSD de 1 TB va costa 1.999 de dolari, în vreme ce utilizatorii care vor opta pentru alternativa cu numai 512 GB vor plăti 1.499 de dolari.

ZenBook 3 va fi disponibil în trei nuanțe, intitulate metaforic „Royal Blue”, „Quartz Grey” și „Rose Gold”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *