subversiv sibiu oras romania

Sibiu, orașul cu 15 premiere istorice care l-au făcut unic în România

Oraşul din inima României e plin de poveşti frumoase, dar a marcat de-a lungul istoriei şi foarte multe premiere.

Aici s-au deschis, de exemplu, primul spital, prima bibliotecă, prima framacie, primul muzeu sau primul teatru din România. La Sibiu a funcţionat prima instituţie bancară cu capital integral românesc şi tot aici s-a tipărit prima carte în limba română.

1292 – Este atestat la Sibiu primul spital din România, actualul Azil de bătrâni de pe strada Azilului. Azilul „a fost menţionat prima dată documentar în 1292 când biserica ordinului cruciaţilor Sf. Spirit (Bruderschaft von Heiligen Geist) organiza aici pentru bolnavi şi săraci primul spital din Sibiu şi de pe actualul teritoriu al României”. Potrivit sursei citate, în exterior se păstrează astăzi vechiul clopot din turn, cel mai vechi clopot ce se aude astăzi în Sibiu. Acesta datează din 1509 şi poartă inscripţia „ad iuva nos deus”. Are o înălţime de 112 centimetri şi un diametru de 44 centimetri.

1330 – Este menţionată prima bibliotecă de pe actualul teritoriu al României. „Era undeva la capătul străzii 9 Mai, în fosta Mânăstire Franciscană”, explică istoricul Răzvan Pop, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu.

1380 – Prima atestare a unei şcoli din România, actualul Colegiu Naţional Samuel von Brukenthal. Fostă şcoală a comunităţii săseşti locale şi a bisericii catolice, instituţia a avut de-a lungul timpurilor absolvenţi de renume. Numele şcolii vine de la baronul de legendă al Sibiului, Samuel von Brukenthal, şi el elev al şcolii, acesta lăsând prin testament o mare parte a averii şcolii şi Bisericii evanghelice din Sibiu.

1494 – Se deschide prima farmacie din România, în zona unde astăzi este turnul bisericii din Piaţa Mare. Sibiul are de altfel şi un Muzeu de Istorie a Farmaciei, deschis în anul 1972, unul din motivele înfiinţării lui fiind tocmai faptul că în Sibiu a funcţionat prima farmacie de pe teritoriul României. Colecţiile muzeului cuprind peste 6.600 de piese ce aduc mărturii valoroase pentru evoluţia medicamentaţiei şi a tehnicilor farmaceutice de-a lungul a mai mult de trei secole şi jumătate.

1544 – La Sibiu se tipăreşte prima carte în limba română, „Catehismul Luteran” al lui Filip Moldoveanul. Cărţile sale au avut un succes imediat în ţările române, el fiind cumpărat nu numai de clericul românesc dar şi de instituţii săseşti din Transilvania.

1544 – La Sibiu este înfiinţat primul hotel din România, actualul hotel Împăratul Romanilor din centrul oraşului. Unul din simbolurile Sibiului, hotelul i-a găzduit de-a lungul timpului pe Carol al XII-lea al Suediei, Imparatul Iosif al II-lea, Johannes Brahms, Johann Strauss, Frantz Liszt, Karl Karstens, Roman Herzog, Johannes Rau fosti presedinti ai Germaniei, Regele Belgiei.

1551 – Konrad Haas experimentează prima rachetă în trepte din lume. Konrad Haas s-a născut în 1509 lângă Viena, şi provine din familia nobiliară Haasenhof. S-a specializat în studiul şi perfectarea armelor de foc, iar în 1551, când avea 42 de ani, va fi trimis la Sibiu pentru a se ocupa de arsenalul oraşului ca şi şef al arsenalului imperial. La Sibiu îşi va continua studiile începute în 1529 legate de tehnologia rachetelor, unde va și redacta lucrarea sa despre rachetele în trepte. Această lucrare este astăzi considerată prima documentaţie şi tehnologizare a rachetelor, în Europa. El este astfel primul care enunţă principiile şi modalităţile de construcţie ale rachetelor”, explică istoricul Răzvan Pop.

1717 – Se inaugurează prima fabrică de bere din România, în oraşul de jos, pe actuala stradă a Turnului.

1788 – Se inaugurează prima clădire de teatru de pe actualul teritoriu al României, actuala sală Thalia de pe strada Cetăţii.

1817 – Se deschide Muzeul Brukenthal, primul muzeu din România şi din sud-estul Europei. Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România, construirea clădirii petrecându-se în etape, între anii 1778 –1788. Edificiul a fost ridicat pentru a servi drept reşedinţă oficială a baronului Samuel von Brukenthal şi sediu al colecţiilor sale.

1852 – Apare „Telegraful Român”, cel mai vechi ziar din sud-estul Europei. Gazeta a apărut scrisă cu caractere chirilice, dar publică între anii 1859 şi 1863 şi articole imprimate cu caractere latine. Printre cei care au publicat în paginile Telegrafului Român se numără Zaharia Boiu, Visarion Roman, Alexandru Macedonski, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Alexandru Vlahuţă sau George Coşbuc.

1859 – Se construieşte Podul Minciunilor, primul pod de fontă din România. Podul Minciunilor a fost construit după demolarea caselor ce se întindeau până aproape de Turnul Sfatului, respectiv după anul 1851şi a fost inaugurat în anul 1860. În legătură cu acest loc, circulă patru mari legende. Prima este aceea că podul care leagă Piaţa Mică de Piaţa Huet are urechi şi o putere greu de imaginat, Astfel, la fiecare minciună rostită de cineva când se află pe pod acesta scârţâie din toate încheieturile iar balustrade dă impresia că va cădea în orice moment şi mincinosul se va prăbuşi în gol.

1921 – Primul meci de handbal şi prima echipă de handbal din România. Primul meci de handbal din România menţionat în presă a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la aproximativ un an de la primul meci de handbal din lume, desfăşurat la Berlin în februarie 1920. Profesorul de educaţie fizică din Sibiu Wilhelm Binder a fost în tribună la acel prim meci de handbal şi a introdus apoi handbalul în Sibiu.

1929 – S-a deschis prima grădină zoologică din România. În 1929 s-a deschis în pădurea Dumbrava prima Grădină Zoologică din România de către Uzina Electrică Sibiu. După înfiinţare, Grădinii Zoologice i-au fost donate mai multe animale şi păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociaţia “Şoimii”, un vultur, un cerb carpatin donat de vânătorii din Talmacel, mistreţi etc. În 1930 a fost donat primul urs.

2007 – Sibiul devine Capitala Culturală Europeană, primul oraş din România şi din estul Europei care primeşte acest titlu. În 2007, peste un milion de turişti au vizitat Sibiul şi au conturat imaginea acestuia ca şi destinaţie de turism cultural. Astăzi, oraşul este singurul din România cu o agendă culturală cofinanţată de la bugetul local şi care acoperă toată perioada anului, evenimentele incluse în program atrăgând constant un număr foarte mare de turişti la Sibiu. Turismul cultural, spun specialiştii, e astăzi principalul brand al Sibiului. Printre cele mai cunoscute evenimente culturale ale Sibiului se numără Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu Jazz Festival, Artmania sau Astra Film Fest.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

elefant.ro%20

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({ google_ad_client: "ca-pub-9087197197606907", enable_page_level_ads: true });